Programul “Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii” este finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de către PNUD (Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în Moldova).

Scopul acestui program este de a spori încrederea pe ambele maluri ale Nistrului, prin implementarea proiectelor în sfera dezvoltării socio-economice. Unul din aceste proiecte presupune certificarea a 16-20 experți, care vor dezvolta capacitățile de export al întreprinderilor locale către statele membre ale Uniunii Europene.

Pentru a atinge acest scop,  se lansează concursul deschis în vederea selectării unui grup de 20 persoane (câte 10 de pe ambele maluri ale Nistrului) ce vor fi instruiți și vor obține certificarea internațională în domeniul tranzacțiilor de export.

Partenerii proiectului sunt 4 agenții naționale și internaționale după cum urmează:

  • Alternative Internaționale de Dezvoltare (AID): str. Calea Ieșilor, 10, Chișinău, R. Moldova
  • Institute of Export (IOE): Export House, Minerva Business Park, Lynch Wood, Peterborough, PE2 6FT, United Kingdom
  • Public Administration International (PAI): 56 Russell Square, London, WC1B 4HP, United Kingdom
  • Sigma Expert (SE): str. Lenin, 6, Bender

Instruirea și certificarea în domeniul tranzacțiilor de export se va face de către Institutul de Export (IOE) din Londra, Marea Britanie. Modalitatea de instruire pentru certificare va fi în formă de curs online, fiecare beneficiar fiind ghidat de un tutore din cadrul Institutului de Export cât și de către tutorii locali.

Pe parcursul proiectului participanții vor beneficia de instruire și consultanță din partea experților internaționali și locali privind legislația și procedurile interne de export, alte teme după necesitate.

Durata proiectului este de 10 luni, iar cursurile de instruire vor avea loc în perioada decembrie 2016 – aprilie 2017 și se vor încheia cu proba de examinare, pentru certificarea ulterioară a experților.

Proiectul este finanțat de către Uniunea Europeană și este implementat de UNDP/Programul Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii. Costul de instruire este acoperit în proporție de 90% – 1490 EUR (1620 USD) din fondurile Uniunii Europene și 10% – 165 EUR (180 USD) fiind contribuția proprie a beneficiarilor.

Pentru selectarea candidaților vor fi luate în considerare Următoarele Criterii:

  1. Candidații vor avea experiență de muncă în domeniul exportului de cel puțin 1 an;
  2. Sunt angajați ai  companiilor exportatoare din Republica Moldova sau care intenționează să efectueze operațiuni de export, sau activează în cadrul unei asociații profesioniste;
  3. Studii superioare în domeniile economie, drept, tehnologie, alte domenii relevante, inclusiv cursuri în comerț;
  4. Cunoașterea limbii engleze la nivel mediu-avansat;
  5. Scrisori de recomandare de la entități în care activează sau au activat anterior candidații;
  6. Acces la calculator și Internet;
  7. Abilități de a utiliza aplicațiile pe calculator (Word, Excel, altele);
  8. Disponibilitatea de a frecventa cursul de instruire timp de 6 luni (2 zile pe săptămână);

 

 

Beneficiarul va fi admis la cursurile de instruire imediat după achitarea contribuției proprii de 165 EUR (180 USD). La finalul proiectului suma contribuției proprii va fi restituită, dacă beneficiarul va face dovada frecventării regulate a cursurilor și va susține testele finale de evaluare pentru certificare.

 

Candidații interesați sunt rugați să transmită CV-ul și scrisorile de recomandare cu mențiunea ”SMPÎ – Instruirea și certificarea consultanților în domeniul exportuluila următoarea adresă: 

– prin e-mail la adresa: info@alternative.md, radu.voicu@alternative.md  sau

– în formă tipărită pe adresa: Asociația Obștească Alternative Internaționale de Dezvoltare”, str. Calea Ieșilor, nr. 10, mun. Chișinău, Republica Moldova.

Termenul limită de depunere a aplicațiilor s-a prelungit pînă: Miercuri, 23 noiembrie 2016, ora 17:00.

Pentru informații suplimentare, vă rugăm să vizitați pagina web sau de Facebook, sau contactați telefonic:

Radu Voicu la nr. Tel. (+373) 22 99 99 50 / Fax: (+373) 22 99 99 51, Chișinău

Vitaly Yankovskiy la nr. de Tel. (+373) 777 10655, (+372) 595 86121, Tiraspol